Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

India – Bhutan – Nepal

Calcutta – Bagdogra – Darjeeling – Gangtok – Kalimpong – Phuentsholing – Thimphu – Paro – Kathmandu – Patan – Bhaktapur
EUR 4770 00 EUR
pret/persoana
Mistere bengaleze, bhutaneze și nepaleze. Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin India – Bhutan – Nepal
Mister, spiritualitate, oameni deosebiţi şi locuri de neuitat, într-un circuit între munţi şi zei, cu splendori mistice ale unor civilizaţii milenare mai puţin accesibile, care vă va purta într-un spaţiu plin de farmec şi de autentic, pe pământul cel mai aproape de cer, cu temple budiste învăluite în mister şi privelişti care tăie răsuflarea. O expediţie care va începe în India, cu unicitatea Bengalului de Vest, care și-a păstrat nealterată cultura autentică, o nebunie de mix coloristic, într-un cadru natural mirific, cu căsuțe de poveste ca de turtă dulce, cu trenulețe precum cele de jucărie și cu imagininile vârfurilor semețe ale munților Himalaya a căror priveliște taie răsuflarea. Aventura va continua între graniţele celui mai fericit regat din lume, în care timpul pare să se fi oprit în loc, unde armonia arhitecturală a celebrelor dzong-uri bhutaneze cu natura este unică în lume și unde vom avea ocazia de a participa la renumitul Festival Tshechu, prilej de a admira dansul măștilor și de a întâlni oamenii prietenoși care vin din tot regatul, îmbrăcați cu cele mai frumoase haine și cu cele mai strălucitoare bijuterii din coral și turcoaz. Periplul nostru se va termina aproape de înălţimile Himalayei, în Nepalul sacru, un adevărat muzeu în aer liber, cu numeroase temple hinduse şi monumente budiste, statui de zeităţi protectoare şi un vast tezaur artistic în bronz şi lemn. O experienţă de neratat!

Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin India – Bhutan – Nepal

Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: India – Bhutan – Nepal

Info insotitor: român şi ghizi locali

Obiective natura: Grădinile Minar, Tiger Hill, Tea Garden, Rock Garden, Valea Paro

Obiective arta: Piaţa de Flori, Podul Howrah, Memorialul Victoria, Catedrala Sf. Paul, Casa în care a locuit Maica Tereza de Calcutta, Prinsep Ghat, Casa lui Tagore, Clădirea Poştei, Clădirea Scriitorilor, Casa Guvernatorului, Tribunalul, Primăria, Mănăstirea Ghoom, Piața Chowrasta, Observatory Hill, Himalayan Mountaineeing Institute, Zoo Padmaja Nidu Himalayan Zoological Park, Templul Mahakal, Institutul de Tibetologie Namgyal, Directoratul de Țesut Manual și Artizanat, Mănăstirea Rumtek, Mănăstirea Zang Dhok Palri Phodang, Mănăstirea Tharpa Choling, Gompa Thongsa, serele de flori, Kharbandi Gompa, Simtokha Dzong, Buddha Point, Tashichho Dzong, Pangri Zampa, Memorialul Chorten, Muzeul Naţional Bhutanez, Podul acoperit Nermi Zam, „Tiger’s Nest”, Drukgyel Dzong, Kyichu Lakhang, Stupa Chaitya Swoyambhunath, Hanuman Dhoka, Templul Zeiţei vii Kumari, Monumentul Kasthmandap, Templul Ashok Binayak, Templul Pasupathinath, Stupa Bodhanath, Durbar Square, Poarta Leului, Poarta de Aur, Palatul celor 55 de Ferestre, Templul Batsala, Statuia Regelui Bhupatendra Malla, Templul Nyatapola, Templul Bhairavnath, Templul Duttatraya

Obiective traditii: Explorarea piețelor tradiționale locale din Darjeeling, casele tradiționale din Bhaktapur

Obiective distractii: Călătorie cu Toy Train, participare la Festivalul Tshechu, vizită la un atelier de artizani în lemn în Patan

Info tarif:

4770 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 1280 EURO


(tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 19 turiști; pt. 10-18 turiști, tariful se va majora cu 290 euro/pers.)

Nr minim de turisti: 19

Ghizi: Însoțitor Agentia noastra Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 13 Dejun: 4 Cină: 12



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Doha – Calcutta
  • Cazare:  Hotel Peerless Inn 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion, autocar
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 09:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Qatar Airways). Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 220 (12:00 / 16:30), de unde se va pleca spre Calcutta cu zborul QR 540 (18:50 / 02:20).


Ziua 2. Calcutta
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Peerless Inn 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Piaţa de Flori Podul Howrah Memorialul Victoria Catedrala Sf. Paul Casa în care a locuit Maica Tereza de Calcutta Prinsep Ghat Casa lui Tagore Clădirea Poştei Grădinile Minar Clădirea Scriitorilor Casa Guvernatorului Tribunalul Primăria
  • Descriere:  Sosire pe aeroportul din Calcutta la ora 02:20, de unde după formalităţile de viză vom fi transferaţi la Hotel Peerless Inn 4* (sau similar 4*) pentru odihnă. Mic dejun. După o binemeritată odihnă vom începe vizitarea oraşului Calcutta, emblema Golfului Bengal, care se remarcă prin faptul că este un oraş cosmopolit, animat şi plin de viaţă. Vom începe explorarea oraşului, prilej cu care vom vedea Piaţa de Flori situată lângă celebrul Pod Howrah, Memorialul Victoria, Catedrala Sf. Paul şi casa în care a locuit una dintre cele mai emblematice figuri ale sec. al XX-lea, Maica Tereza de Calcutta, Prinsep Ghat şi Casa lui Tagore. Turul panoramic va include de asemenea Clădirea Poştei, Grădinile Minar, Clădirea Scriitorilor, Casa Guvernatorului, Tribunalul și Primăria. Cină şi cazare la Hotel Peerless Inn 4* (sau similar 4*).


Ziua 3. Calcutta – Bagdogra – Darjeeling
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel New Elgin 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar, avion
  • Optionale:  Explorarea piețelor tradiționale locale
  • Descriere:  Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Bagdogra, de unde vom fi transferați la Darjeeling, orășel situat în statul Bengalul de Vest, situat la poalele Munților Himalaya, la o altitudine de aproximativ 2100 m. „Dorje Ling”, sau locul Thunderbolt-ului, oferă priveliști uluitoare asupra vârfurilor muntoase acoperite cu zăpadă, deseori denumit „Regina Dealurilor”. Graeme Westlake în cartea sa „O introducere în stațiile de deal din India” se referă la Darjeeling ca având „O viziune aproape de neegalat pe Pământ”. Fosta capitală de vară a administrației engleze din Bengal, Darjeelingul, înconjurat de granițele cu Nepal, Bangladesh, Bhutan și Tibet este locuit majoritar de nativi nepalezi, iar religia dominantă este hinduismul. Regiunea este renumită datorită plantațiilor de ceai, dar și datorită amprentei puternice lăsate de coloniștii britanici, inclusiv în istoria plantațiilor de ceai din India care a început în această zonă în anul 1841, când dr. Arthur Campbell a adus semințe de ceai din China pe care le-a plantat pe pământul său din Darjeeling. Seara, timp liber pentru plimbări și explorarea piețelor tradiționale locale. Cină şi cazare în Darjeeling la Hotel New Elgin 4* (sau similar 4*).


Ziua 4. Darjeeling
  • Masa:  Cină
  • Cazare:  Hotel New Elgin 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Tiger Hill Călătorie cu Toy Train Mănăstirea Ghoom Piața Chowrasta Observatory Hill Himalayan Mountaineeing Institute Zoo Padmaja Nidu Himalayan Zoological Park Templul Mahakal Tea Garden Rock Garden
  • Descriere:  Dis-de-dimineață ne vom îndrepta spre Tiger Hill - Dealul Tigrului, pentru a admira un răsărit de soare fantastic, înconjurați fiind de panorama copleșitoare oferită de lanțul munților Himalaya, ale căror vârfuri ne vor încânta prin măreția și frumusețea lor unică. Întoarcere la hotel pentru mic dejun, după care vom face o călătorie captivantă cu Toy Train, a cărui linie ferată îngustă trece chiar pe stradă, printre casele și prăvăliile dintre Darjeeling și Ghoom, la distanțe amuzant de mici față de zidurile clădirilor și de tarabele stradale. Ne vom îmbarca în vagoanele cochete trase de o locomotivă britanică cu aburi, recondiționată, cu ajutorul căreia vom ajunge la Ghoom, unde se află gara construită la cea mai mare altitudine din India. Datorită ingenuozității inginerești și pitorescului desăvarșit de lanțul munților Himalaya, Complexul de căi ferate Himalaya Railways of India, a intrat din anul 1999 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Vom vizita Mănăstirea Ghoom, după care ne vom întoarce la Darjeeling, unde vom vizita Piața Chowrasta, Observatory Hill, locul împărțit de cele două religii predominante, budism și hinduism. Vom vedea în continuare Himalayan Mountaineeing Institute, înființat de Tenzing Norgay, cunoscut sub numele de Sherpa Tenzing, celebrul şerpaş care a cucerit Everestul în anul 1953. Vom vizita în continuare Zoo Padmaja Nidu Himalayan Zoological Park, una dintre cele mai frumoase grădini zoologice din India, specializată în fauna himalayană, unde vom putea vedea leopardul zăpezii, ursulețul panda roșu, pantera neagră, lupul tibetan etc., după care vom vizita Templul Mahakal, Tea Garden şi Rock Garden, acestea din urmă fiind cele mai noi atracții ale zonei. Rock Garden este construită neconvențional, respectiv o grădină terasată care înconjoară o frumoasă cascadă naturală. Cină şi cazare în Darjeeling la Hotel New Elgin 4* (sau similar 4*).


Ziua 5. Darjeeling – Gangtok
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Elgin Nor-Khill 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Institutul de Tibetologie Namgyal Directoratul de Țesut Manual și Artizanat Mănăstirea Rumtek
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre Gangtok, capitala statului indian Sikkim, care a devenit un loc popular de pelerinaj budist după construirea Mănăstirii Enchey în 1840. La începutul sec. al XX-lea, Gangtok a devenit o escală majoră pe ruta comercială dintre Lhasa din Tibet și orașe precum Calcutta din India britanică. După ce India și-a câștigat independența față de Imperiul Britanic în 1947, Sikkim a ales să rămână o monarhie independentă, cu Gangtok drept capitală. După fuziunea Sikkimului cu India în 1975, Gangtok a rămas capitala statului. Sosire la Gangtok unde vom vizita Institutul de Tibetologie Namgyal, Directoratul de Țesut Manual și Artizanat, înființat în anul 1957 cu unicul scop de a promova și păstra artele și meșteșugurile etnice frumoase din Sikkim și Mănăstirea Rumtek, una dintre cele mai importante și mai mari mănăstiri din Sikkim. Cină şi cazare în Gangtok la Hotel Elgin Nor-Khill 4* (sau similar 4*).


Ziua 6. Gangtok – Kalimpong
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Elgin Silver Oaks 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Mănăstirea Zang Dhok Palri Phodang Mănăstirea Tharpa Choling Gompa Thongsa Serele de flori
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi vom călători spre Kalimpong, situat la o altitudine de 1250 m, un loc cu o vreme blândă, care face posibilă cultivarea florilor, în special de gladiole și orhidee. Până la începutul anilor 1700, zona Kalimpong a făcut parte din domeniul raja Sikkim, însă la începutul sec. al XVIII-lea, regele Bhutanului a preluat această zonă. În anul 1865, după războiul Anglo-Bhutan, acesta a fost anexat la Darjeeling. Misionarii scoțieni au ajuns pe aceste meleaguri la sfârșitul sec. al XVIII-lea, orașul prosperând ca centru comercial de lână cu Tibet până în anii 1950. Vom vizita Mănăstirea Zang Dhok Palri Phodang (Mănăstirea Durpin), situată în vârful dealului Durpin, care găzduiește multe scripturi rare aduse în India după anexarea Tibetului în anul 1959 precum şi cele 108 volume din Kangyur, o colecție de texte sacre recunoscute de diferite școli ale budismului tibetan, mănăstire ce a fost sfințită în anul 1976 de către Dalai Lama. În continuarea zilei vom vizita Mănăstirea Tharpa Choling, Gompa Thongsa şi serele de flori, în special renumitele gladiole şi orhidee de Kalimpong. Cină şi cazare în Kalimpong la Hotel Elgin Silver Oaks 4* (sau similar 4*).


Ziua 7. Kalimpong – Phuentsholing
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Druk 3* (sau similar 3*)
  • Transport:  Autocar
  • Descriere:  Mic dejun. Transfer la granița cu Regatul Bhutan, care se află în primele 10 locuri din clasamentul celor mai fericite ţări din lume, fiind singura ţară unde budismul este religie de stat, iar costumul naţional reprezintă portul de zi cu zi al locuitorilor săi. După formalitățile de viză ne vom deplasa către destinația finală a zilei, Phuentsholing. Cină şi cazare în Phuentsholing la Hotel Druk 3* (sau similar 3*).


Ziua 8. Phuentsholing – Thimpu
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Norkhil Boutique Resort & Spa 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Kharbandi Gompa Simtokha Dzong
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineață ne vom îndrepta spre Thimpu, însă pe parcurs vom vizita Kharbandi Gompa, o frumoasă mănăstire situată într-o grădină cu plante și flori tropicale. Mănăstirea conține picturi care înfățișează scene din viața lui Buddha și statui ale lui Shabdrung Ngawang Namgyal, unificatorul politic şi religios al Bhutanului și Guru Rimpoche. Din grădina mănăstirii există o vedere splendidă spre Phuentsholing și câmpiile din Bengalul de Vest precum și grădinile de ceai. Dejun în timpul vizitelor. Vom continua călătoria foarte plăcută, cu numeroase locuri pitorești pe traseu până la Thimphu, unde vom vizita Simtokha Dzong, cea mai veche cetate a Regatului, care găzduiește acum școala de studii religioase și culturale. Cină şi cazare în Thimpu la Hotel Norkhil Boutique Resort & Spa 4* (sau similar 4*).


Ziua 9. Thimpu
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Norkhil Boutique Resort & Spa 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Festivalul Tshechu Buddha Point Tashichho Dzong Pangri Zampa Memorialul Chorten
  • Optionale:  Participare la Festivalul Tshechu
  • Descriere:  Mic dejun. Zi dedicată explorării obiectivelor turistice din Thimphu și activităților ocazionate de Festivalul Tshechu, eveniment grandios care adună cea mai mare audiență dintre toate festivalurile din Bhutan. Festivalul este precedat de o rugăciune și o ceremonie rituală efectuată în interiorul dzong-ului pentru a invoca zeitățile, iar dansurile măștilor care înfățișează opt manifestări ale lui Guru Rinpoche sunt executate de călugări. Aceste dansuri colorate sunt o parte integrantă a culturii budiste din Bhutan și sunt executate pentru a-l onora pe Guru Rinpoche, sfântul care a introdus budismul în Bhutan în sec. al VIII-lea. Oamenii din Bhutan se îmbracă cu cele mai frumoase haine și cu cele mai strălucitoare bijuterii din coral și turcoaz pentru a asista la dansuri mistice, a socializa și a primi binecuvântări. Vom ajunge la Buddha Point, situat pe un munte luxuriant care domină peisajul, de unde vom putea admira vasta vale Thimphu, punctul culminant fiind statuia lui Buddha care domină valea. Vom vizita „Fortăreaţa Glorioasei Religii”, Tashichho Dzong, care domină maiestuos zona prin grandoarea şi frumuseţea stilului tradiţional în care a fost construită. Aceasta este centrul de guvernământ şi religios, aici aflându-se sala tronului şi sediul Je Khenpo (Abatele Şef), construit în anul 1641 de către Shabdnung Ngawang Namgyal şi reconstruit în anii ’60 în manieră tradiţional bhutaneză. Vom vizita apoi Memorialul Chorten, devenit emblema Bhutanului, cea mai impresionantă stupă dedicată celui de-al treilea rege Jigme Dorji Wangchuck, supranumit „Tatăl Bhutanului Modern”, construită în anul 1774 la iniţiativa mamei sale, Regina Ashi Phuntsho Choden Wangchuck, la doi ani după pierderea fiului său, obiectiv considerat ca fiind un monument al păcii, înconjurat permanent de „pelerine” care murmură mantre şi învârt roţi de rugăciune. În continuarea zilei vom vizita Pangri Zampa și la Chari Goenpa. Dejun în timpul vizitelor. Vom putea participa de asemenea la activitățile ocazionate de festival, una dintre cele mai bune moduri de a experimenta cultura budistă din Bhutan, oferind o perspectivă completă asupra religiei națiunii și a credinței profunde și devotamentului poporului bhutanez. În jurul orașului Thimphu au loc diverse alte expoziții culturale interesante, făcând acest lucru, fără îndoială, punctul culminant al calendarului cultural al capitalei. Cină şi cazare în Thimpu la Hotel Norkhil Boutique Resort & Spa 4* (sau similar 4*).


Ziua 10. Thimpu – Paro
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Naksel Boutique Resort & Spa 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Valea Paro Muzeul Naţional Bhutanez Podul acoperit Nermi Zam
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi vom călători prin fascinanta Vale Paro, vom ajunge la confluenţa râurilor Thimphu şi Paro, vom urca şi traversa un pasaj îngust, ca în final să ajungem la Paro. În continuarea zilei vom vizita Ta Dzong, turnul de observare construit pentru apărarea Rimpung Dzong în timpul războaielor interne din sec. al XVII-lea, care a devenit din anul 1968 Muzeul Naţional Bhutanez, ce adăpostește o moştenire culturală de o inestimabilă valoare. Vom vedea colecţiile muzeului care includ spectaculoase thanka (picturi religioase), obiecte de artă care datează din sec. al VII-lea, frumoase stampe bhutaneze şi o colecţie de arme şi armuri. Dejun în timpul vizitelor. De aici vom coborî spre Rimpung Dzong, care controlează toate activităţile religioase şi sociale din vale. Dzongul, construit ca o cetate în anul 1646 de primul lider temporal şi spiritual al Bhutanului, găzduieşte corpul monastic din Paro, biroul şefului administrativ - Dzongda şi biroul judecătorului districtului Paro – Thrimpon. Tot aici vom vedea podul acoperit, Nermi Zam. Cină şi cazare în Paro la Hotel Naksel Boutique Resort & Spa 4* (sau similar 4*).


Ziua 11. Paro
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Naksel Boutique Resort & Spa 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  „Tiger’s Nest” Drukgyel Dzong Kyichu Lakhang
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineaţă vom avea prilejul de a fotografia şi chiar de a vizita (pentru cei care se încumetă să urce) celebrul „Tiger’s Nest”, în traducere „Cuibul Tigrului” cum este cunoscută Mănăstirea Taktshang Goemba, situată pe o stâncă la o înălţime de aprox. 800 m deasupra văii. Legenda spune că în sec. al VIII-lea, Guru Padmasambhava a zburat aici pe spatele unei tigroaice şi după 3 ani, 3 luni, 3 săptămâni, 3 zile şi 3 ore de meditaţie într-o peşteră, a convertit întreaga vale Paro la budism. El este cel creditat cu introducerea budismului în această parte a lumii şi este zeitatea tutelară a ţării. Mai târziu, în sec. al XVII-lea, cel de-al patrulea lider temporal al Bhutanului, Tenzin Rabgye a construit prezentul templu chiar pe locul unde Guru a meditat, numindu-l Taktsang. Acest templu este unul dintre cele mai sacre locuri de pelerinaj ale budiştilor din întreaga lume. A fost total demolat în anul 1998 şi reconstruit cu ajutorul guvernului din Bhutan, a donaţiilor individuale şi suportului financiar primit de la alte ţări. Dejun în timpul vizitelor. În continuarea zilei vom vizita Drukgyel Dzong, construit în 1646 de Shabdrung Ngawang Namgyal pentru a comemora victoria sa asupra invadatorilor tibetani şi prezentat în 1914 în revista National Geographic şi Kyichu Lakhang, unul dintre cele mai vechi și mai sacre altare ale Regatului Bhutan, datând din sec. al VII-lea. Cină şi cazare în Paro la Hotel Naksel Boutique Resort & Spa 4* (sau similar 4*).


Ziua 12. Paro – Kathmandu – Patan – Kathmandu
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel The Grand 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar, avion
  • Obiective:  Vizită la un atelier de artizani în lemn în Patan
  • Descriere:  Mic dejun la pachet. Transfer la aeroport pentru zborul spre Kathmandu. După formalităţile de viză de pe aeroport, însoțiți de ghidul local ne vom îndrepta spre Patan, oraş străvechi cunoscut ca Lalitpur, situat la 5 km sud-est de Kathmandu, un adevărat muzeu în aer liber, cu numeroase temple, statui de zeităţi protectoare şi un vast tezaur artistic în bronz şi lemn, unde vom vizita și un atelier de artizani în lemn. Întoarcere în Kathmandu pentru cină şi cazare la Hotel The Grand 4* (sau similar 4*).


Ziua 13. Kathmandu
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel The Grand 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Stupa Chaitya Swoyambhunath Hanuman Dhoka Templul Zeiţei vii Kumari Monumentul Kasthmandap Templul Ashok Binayak
  • Descriere:  Mic dejun. Zi dedicată explorării capitalei Nepalului și a vecinătăților sale. Diversitatea culturii medievale a permis atât hinduismului cât şi budismului să transforme Kathmandu-ul într-un oraş al artelor frumoase, plin de temple hinduse şi monumente budiste. Vom vizita Stupa Chaitya Swoyambhunath (aşezată pe locul unde se spune că a fost creat Kathmandu din lacul primordial), unul dintre cele mai importante monumente budiste din lume, aflat la 3 km vest de Kathmandu, ridicat, se spune, cu aprox. 2.000 de ani în urmă, cu o suprastructură pictată pe toate cele 4 părţi cu ochii lui Buddha, simbol al ochilor săi atotvăzători, având la bază o mulţime de roţi de rugăciune care sunt învârtite de către credincioşi, continuu. Cunoscută şi sub denumirea de „Templul Maimuţelor”, această stupă milenară decorată cu steaguri multicolore, este cea mai profundă expresie a simbolismului budist din Nepal, bucurându-se de un amplasament special, deoarece, aşa cum vom vedea, de aici se deschide o amplă panoramă asupra oraşului Kathmandu. Ne vom întoarce apoi în centrul oraşului Kathmandu pentru a vizita Hanuman Dhoka sau Durbar Square, centru cultural, social şi religios, piaţa istorică cu palate elegante, grădini, case cu ferestre vechi şi balcoane din lemn sculptat, temple vechi în formă de pagoda, locul în care sunt oficiate slujbele solemne de încoronare a regilor nepalezi, Templul Zeiţei vii Kumari, care se află în vecinătatea Palatului Hanuman Dhoka, Kasthmandap - monument construit din lemnul unui singur arbore şi atribuit regelui Laxmi Narshinga, Templul Ashok Binayak - templu mic, dar deosebit de important, cunoscut şi sub numele de Kathmandu Ganesh sau Maru Ganes. Cină şi cazare la Hotel The Grand 4* (sau similar 4*).


Ziua 14. Kathmandu – Bhaktapur – Kathmandu – Doha
  • Masa:  Mic dejun
  • Transport:  Autocar, avion
  • Obiective:  Templul Pasupathinath Stupa Bodhanath Durbar Square Poarta Leului Poarta de Aur Palatul celor 55 de Ferestre Templul Batsala Statuia Regelui Bhupatendra Malla Templul Nyatapola Templul Bhairavnath Templul Duttatraya
  • Descriere:  Mic dejun. În prima parte a zilei vom continua explorarea orașului Kathmandu unde vom vedea Templul Pasupathinath, cel mai sacru templu hindus din Nepal, dedicat lui Shiva, ridicat pe malul râului Bagmati, în apropiere de cea mai mare stupă tibetană care are pictaţi ochii atotvăzători ai lui Buddha şi care are la bază o mulţime de roţi de rugăciune, veche de 2.500 de ani, centrul culturii tibetane din Nepal, numită Stupa Bodhanath, cu o înălţime de 36 m, care închide valea estică, în apropierea a zeci de frumoase mănăstiri budiste şi comunităţi tibetane înfloritoare. La poalele pagodelor fabuloase curge Râul sfânt Bagmati, unde sunt amenajate rugurile pentru incinerarea morţilor. Ne vom deplasa apoi spre Bhaktapur, cunoscut ca Bhadgaon, faimos pentru arta şi arhitectura medievală, cu străduţe pitoreşti, cu case tradiţionale şi ateliere de artizanat, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Vom vizita Durbar Square unde ne vor impresiona Poarta Leului, Poarta de Aur, Palatul celor 55 de Ferestre, Templul Batsala şi statuia Regelui Bhupatendra Malla. Va urma apoi vizitarea unei alte « piaţete », unde se remarcă unul dintre cele mai înalte temple-pagodă, Templul Nyatapola şi un alt templu impresionant prin dimensiunile sale, dedicat zeului terorii, numit Templul Bhairavnath. În următoarea « piaţetă » vom admira Templul Duttatraya construit în anul 1427 din trunchiul unui singur copac. Seara, transfer la aeroport pentru plecarea spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 647 (20:20 / 22:35).


Ziua 15. Doha – București
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Sosire la ora 22:35 în Doha, de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul QR 219 (02:05 / 07:00).

vezi mai multe

  • transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Doha – Calcutta şi Kathmandu – Doha – Bucureşti cu compania Qatar Airways
  • transport continental cu avionul pe rutele: Calcutta – Bagdogra şi Paro – Kathmandu
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale (pot suferi modificări)
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • transport cu vehicule de teren (maxim 4 persoane într-un vehicul) în Darjeeling
  • 6 nopţi cazare în India în hotel de 4*
  • 4 nopți cazare în Bhutan în hoteluri de 4* şi 1 noapte cazare în hotel de 3*
  • 2 nopţi cazare în Nepal în hotel de 4*
  • mesele menţionate în program: 13 mic dejunuri, 4 dejunuri şi 12 cine
  • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
  • taxe de intrare la obiectivele menţionate în program
  • tur panoramic și vizite conform program în Calcutta cu ghid local
  • tur în Darjeeling cu ghid local
  • călătorie cu trenul Toy Train din Darjeeling până la Ghoom
  • vizite în Thimphu cu ghid local
  • participarea la activitățile ocazionate de Festivalul Tshechu
  • vizite în Paro cu ghid local
  • vizite în Patan cu ghid local
  • vizite în Kathmandu și împrejurimi cu ghid local
  • taxa de viză Bhutan
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • taxa de viză şi procesare pentru India: 90 euro/pers. (se achită la agenţie)
  • taxa de viză pentru Nepal: 30 usd/pers. care se achită personal la sosirea pe aeroportul din Kathmandu
  • taxe de ieşire de pe aeroporturi, dacă se aplică
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
  • bacşişuri: 60 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire în Kathmandu); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local: · zbor panoramic deasupra Munților Himalaya „Acoperişul lumii”: aprox. 300 euro/pers. IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard


Acte:
  • paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei, cu minim 3 pagini libere, nu se acceptă paşapoarte temporare
  • aplicaţia pentru viza de India se face online de către agenţie
  • 1 fotografie în format digital color, pe fundal alb, format JPEG (pentru viza de India)
  • copie color electronică în format PDF după prima pagină a pașaportului cu detalii personale
  • 1 fotografie color tip paşaport, pe fond alb (pentru viza de Nepal)


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Optiuni

Servicii
Perioada
Detalii
Pret
Tarif camera single
- 1 adult
16 Sep - 30 Sep, 2024
EUR605000EUR
Tarif camera dubla
- 2 adulti
16 Sep - 30 Sep, 2024
EUR954000EUR
Solicita oferta